Pentru multi romani care doresc sa achizitioneze un smartphone Samsung de Black Friday 2013 poate fi uneori dificil sa identifice modelul optim pentru ei, datorita varietatii mari de produse oferite de compania sud-coreeana. Incercam in cadrul acestui articol sa facem putina lumina asupra codurilor de produs intalnite in oferta de smartphone-uri Samsung cu sistem de operare Android.
Black Friday 2013 se apropie! Doriti sa cumparati un smartphone Samsung acum, pe buna dreptate, deoarece sunt sanse mari sa-l gasiti la cel mai bun pret posibil. Prin noianul de reduceri mai mult sau mai putin reale, cu siguranta vor exista si unele de nerefuzat, impinse in fata de magazinele online in dorinta de a genera mult „buzz” in jurul ofertei lor de Black Friday.

In 2012, evoMAG a avut o oferta foarte buna pentru Samsung Galaxy S III. De abia in primavara, preturile minime au mai atins acest prag de 1850 de lei, iar cele medii tocmai in vara lui 2013.
„Decodarea” numelor de cod pentru smartphone-uri Samsung cu Android
Probabil multi au observat ca „numele de cod” (product code) al smartphone-urilor Samsung este de tipul GT-Xxxxx („GT-„, urmat de una din literele „I”, „S” sau „N” si apoi 4 cifre). In multe parti insa, inclusiv la magazinele online, se omite GT-ul si telefoanele inteligente de la Samsung sunt identificate – cel putin la cautari sau in titlurile de produs – prin litera si numarul ce urmeaza GT-ului (ex: I8190 – pentru Samsung Galaxy SIII mini sau S6820 – pentru Samsung Galaxy Fame).
La magazinele online din tara, telefoanele pot fi identificate intern putin diferit, codul lor incepand cu „SAM” (de la Samsung), cu „GT-” (cum este denumirea oficiala) ori cu alte prefixe (ex: „SM”, „SMT” etc.). De asemenea, de multe ori aceste coduri – utilizate intern de catre magazine sau chiar oficial de Samsung – se termina cu pana la 3 litere ce identifica varianta de culoare.
Prima litera si prima cifra dau clasa din care face parte telefonul mobil
In cazul smartphone-urilor Samsung, numele de cod poate incepe cu „S” sau cu „I”. Modelele de inceput de gama si cele medii ca si specificatii incep cu „S” si sunt urmate de 4 cifre, dintre care prima poate fi 5, 6 sau 7, proportional cu specificatiile. In cazul telefoanelor „supersmart” – cu specificatii avansate – acestea au nume de cod ce incepe cu litera „I”, care este urmata de patru cifre, dintre care prima poate fi 8 sau 9.
Astfel, avem:
- smartphone-uri accesibile ca pret / de inceput de gama, precum Galaxy Start – S5280 sau Galaxy Pocket Neo – S5310;
- smartphone-uri putin mai dotate decat cele din prima categorie, precum Galaxy Fame – S6810 sau Galaxy Young – S6310;
- telefoane inteligente de gama medie: Galaxy Xcover 2 – S7710 sau Galaxy Ace 3 – S7270;
- smartphone-uri considerate ca fiind din clasa „upper mid-range” (gama superioara de mijloc), ca Samsung Galaxy S III mini – I8190 sau Galaxy Core – I8260;
- varful de gama in materie de smartphone-uri Samsung, cu cele mai bune specificatii, care incep cu identificatorul „I9”. Putem aminti aici Galaxy Grand – I9080 sau toata seria S4 actuala: S4 – I9500, S4 mini – I9190, S4 Active – I9295. Tot aici intra si fostele staruri Galaxy S – I9000, Galaxy S II – I9100 si Galaxy S III – I9300.
O denumire aparte o are Galaxy S4 Zoom, ce are codul de produs C1010, probabil dispozitivul fiind asociat mai degraba cu seria de camere foto cu sistem de operare Android – Galaxy Camera – a lui Samsung.
Incheiem cu phablet-ele Samsung, al caror cod de produs incepe cu „N” (de la „Note”), iar prima cifra, pana acum cel putin, a fost 5, 7, 8 sau 9 (cele mai cunoscute modele fiind: Galaxy Note – N7000, Galaxy Note II – N7100, respectiv Galaxy Note 3 – N9000).
Desi este clar ca unele dintre modelele amintite mai sus sunt vechi si depasite la ora actuala din punctul de vedere al specificatiilor hardware si software, codul produsului poate arata cum a fost pozitionat terminalul mobil pe piata la data lansarii sale.
Culorile si imaginatia producatorului coreean
Daca nu era suficient faptul ca Samsung lanseaza pe banda rulanta diverse terminale, fiecare dintre ele este oferit in general in cel putin 2 culori. Insa numarul acestora poate ajunge chiar la 5-6, iar pe parcursul existentei pe piata un model poate primi noi variante cromatice.
Astfel, putem avea la codurile de smartphone Samsung diverse sufixe pentru alb: WH/WHT – „white” sau CW – „chic white” ori WHTF – „white la fleur” (alb, dar cu un „imprimeu” floral), pentru albastru: BL – „blue” sau MB – „metallic blue”, pentru negru: BLK – „black” sau OB – „onyx black” ori BM – „black mist”, pentru rosu: R sau RD – „red” sau RA – „red aurora”, pentru maro: B – „brown”, pentru gri: BG – „blue-gray” ori TG – „titanium gray”. Si nici nu am acoperit macar toata paleta de culori intrebuintata de Samsung pentru modelele sale de telefoane mobile inteligente.

5 variante de culoare pentru modelul de succes de anul trecut: Samsung Galaxy S3.
Cele mai intalnite variante cromatice oferite sunt: negru, alb, gri si albastru, dar nu garantam ca acest lucru va fi valabil si in viitor, Samsung incercand sa iasa in evidenta prin orice, inclusiv la capitolul culoare.
Sa nu credeti ca am scapat insa, separarea pe culori este doar un criteriu, un altul fiind specificatiile telefoanelor inteligente in privinta retelei mobile/de date utilizate.
Tipare intalnite in numerotarea telefoanelor de la Samsung
In toate categoriile de smartphone-uri Samsung, putem gasi niste tipare, cel putin in cazul ultimei cifre din cele 4 care alcatuiesc partea numerica a codului de produs.
Astfel, putem observa ca toate se termina in: 0, 1, 2, 3, 5 si, mai nou, 6 (vorbim strict de device-urile destinate pietei europene). Variantele care au 0, 2 si 5 la sfarsit sunt cele mai intalnite. Modelele care se termina in 0 reprezinta terminale ce utilizeaza un singur SIM si beneficiaza de conectivitate 3G. Cele care se termina in 2 sunt din seria „Duos” si pot fi utilizate cu 2 cartele SIM, in timp ce un 5 la finalul codului numeric denota un terminal cu suport pentru LTE / retele 4G (cu un singur SIM).
Singura exceptie de la ultima regula se pare ca este Samsung Galaxy S Plus, cu nume de cod I9105, care nu beneficiaza de suport pentru retele 4G, desi codul sau poate ar sugera asta.
Putem intalni insa si 2 cazuri cand terminatia este in 1: Samsung Galaxy S Plus – I9001, respectiv Galaxy Pocket Plus – S5301. Aceste modele sunt de fapt iteratii minore ale modelelor lansate anterior: Galaxy S – I9000, respectiv Galaxy Pocket – S5300, astfel incat si „product number”-ul semnifica un foarte mic upgrade. Toate sunt terminale ce utilizeaza un singur SIM. Probabil Samsung a decis ca nu este cazul sa nascoceasca o cu totul alta serie pentru aceste modele.
De asemenea, mai rar folosita este si terminatia 3, intalnita in modelele Galaxy SL – I9003, Galaxy R – I9103, respectiv Galaxy Y Plus – S5303. Y Plus este un model dual-SIM, dar celelalalte doua sunt smartphone-uri ce accepta o singura cartela. O trasatura comuna insa pentru cele 3 modele este utilizarea unui ecran cu tehnologie diferita – mai ieftina – decat cea AMOLED, precum si inrudirea – cel putin ca aspect exterior – cu modelele standard ale gamei: I9000, I9100, resperctiv S5300.
De curand ajuns si pe piata europeana, fiind disponibil de mai mult timp pe cea sud-coreeana, versiunea de Galaxy S4 cu suport LTE-A (si procesor Snapdragon seria 800) are codul I9506. Banuim astfel ca aceasta ultima cifra, 6, va desemna pe viitor toate modelele Samsung cu suport pentru LTE-A („Long Term Evolution – Advanced”), standard care este insa la inceput de drum in Europa in privinta implementarii.
Samsung este un producator prolific, care „ataca” publicul din toate unghiurile, inundand piata cu fel si fel de modele, diferentele intre ele fiind mici in multe cazuri. Probabil plictisindu-se sa gaseasca noi coduri de produse pentru modele ce difereau atat de putin, Samsung a decis sa foloseasca un cod de produs terminat cu 2 pentru cele dual-sim, respectiv 5 pentru cele ce suporta 4G/LTE, pentru o logica suplimentara si o corelare cu codul produsului standard (cel cu 0 la final). Cifra 1 la sfarsit reprezinta un foarte mic upgrade fata de modelul de baza (cu 0 in coada), iar un 6 in final probabil va fi folosit exclusiv pentru terminalele cu suport LTE-Advanced.
Galaxy S4 si S4 mini – doua exemple elocvente
Galaxy S4 mini a fost lansat in aceasta vara si se bucura de succes in vanzari, fiind prezent inclusiv pe piata din Romania in 3 variante principale:
- avem modelul „de baza” – daca il putem numi asa: Samsung Galaxy S4 mini, cu nume de cod I9190, ce suporta 3G si functioneaza cu o singura cartela SIM;
- intalnim si modelul I9192, care este tot un S4 mini, insa unul care prezinta suport pentru 2 cartele SIM;
- si mai avem modelul I9195, un S4 mini cu suport pentru retele 4G/LTE. Modelul I9195 vine in plus si cu NFC la pachet.
La toate aceste 3 modele principale se adauga tot felul de culori – sub forma de sufixe, astfel incat numarul de coduri de produs rezultate creste simtitor.
Galaxy S4 este varful de gama al producatorului asiatic, lansat in primavara lui 2013. Ultima cifra a codului de produs diferentiaza modelele in cadrul aceleiasi familii:
- incepem cu versiunea standard: Samsung Galaxy S4 – cod I9500, cu suport pentru retele 3G si pentru o singura cartela SIM;
- continuam cu modelul care suporta 2 cartele SIM – I9502;
- ajungem la varianta cu suport pentru retele 4G / LTE, dar cu un singur SIM – I9505;
- si, in final, amintim si noul model despre care am discutat mai sus – I9506 – cel care prezinta suport inclusiv pentru retele LTE-A, dar care ofera tot un singur SIM.
De mentionat ca in acest caz toate modelele suporta NFC, nu doar cele cu „5” in coada – cum se intampla la S4 mini – astfel incat putem concluziona ca ultima cifra a partii numerice a codului de produs la smartphone-urile Samsung cu Android nu reprezinta neaparat o informatie despre existenta suportului pentru NFC (Near Field Communication).
De asemenea, pot exista diferente in ceea ce priveste platforma hardware (tip procesor, numar de core-uri etc.) utilizata in variatii ale aceleiasi game (S4 I950x – in cazul de mai sus), astfel incat va sfatuim sa comparati modelele din toate punctele de vedere.
Nu mai luam in calcul optiunile de culoare, precum si alte modele din seria Galaxy S4 de la Samsung, care este una cu multe „rude” (ce mai include S4 Active si S4 zoom).

Seria Samsung Galaxy S4 de la Samsung. De la stanga la dreapta: S4, S4 mini, S4 Active (prezentat din 2 perspective) si S4 Zoom.
Nu stim daca acest sablon se va respecta si in viitor. Ganditi-va la un smartphone Samsung dual-sim cu suport 4G… va avea codul sau de produs terminatia in 2 sau in 5? Greu de preconizat.
Mici corelatii intre codurile generatiilor diferite de smartphone-uri Samsung
Putem regasi mici corelatii intre codurile unor produse pozitionate la fel pe piata, dar facand parte din generatii diferite.
Gama de top a producatorului coreean, cel putin pana acum, a cuprins telefoane cu coduri terminate in „00”, precum:
- Samsung Galaxy S – I9000
- Samsung Galaxy S2 – I9100
- Samsung Galaxy S3 – I9300
- Samsung Galaxy S4 – I9500
Un alt exemplu ar fi perechea S3 mini – S4 mini. Astfel, Samsung S3 mini are codul I8190, iar Samsung S4 mini are un cod cu „o mie” in plus: I9190. Probabil Samsung a considerat ca specificatiile lui S4 mini ii permit sa intre in categoria de top, dandu-i un cod din seria „I9”.
Atentie la ce vand comerciantii de fapt
Desi extrem de rare, au fost cazuri cand pe site-urile unor magazine online din Romania am intalnit modele de smartphone-uri Samsung unde in titlu era scris ceva, dar codul de produs sau specificatiile erau pentru un alt model (similar, e drept). Recomandam celor care administreaza magazinele online sa verifice atent corelatia dintre denumirea produsului, specificatii si codul de produs aferent.
Pentru cumparatorii de Black Friday: familiarizarea cu aceste coduri va poate ajuta sa identificati mai usor daca produsul pe care il vedeti prezentat pe un site este cel dorit sau un altul, ce difera poate printr-o singura specificatie schimbata.
O lista partiala cu smartphone-urile Samsung actuale
Daca Samsung pastreaza trendul ultimilor ani, in 2014 piata va fi inundata de noi zeci de modele. Poate codurile lor de produs vor pastra in continuare o minima logica, pentru a ne ajuta sa le diferentiem rapid.
Noi am incercat, pe cat posibil, sa va ajutam sa intelegeti mai bine clasificarea si denumirea smartphone-urilor cu Android din portofoliul Samsung. Poate ca acum nu vi se mai pare ca este un „haos” atat de mare in „catalogul” sud-coreenilor.
Neavand pretentia ca va prezentam o lista exhaustiva cu toate modelele pe care Samsung le vinde in acest moment (sau le-a vandut) pe piata din Romania, puteti consulta mai jos un tabel cu smartphone-urile Samsung, denumirile lor comerciale si codurile de produs.
Lasă un răspuns