Cu ocazia Black Friday 2014, smartphone-urile vor fi din nou la loc de cinste in topul preferintelor consumatorilor din Romania. Inainte de cel mai mare eveniment al reducerilor din acest an, am realizat pentru dvs. un top al celor mai cautate telefoane de Black Friday 2014 in Romania.
Unele dintre cele mai populare gadgeturi din lume sunt smartphone-urile. In ultimii ani, si romanii au devenit pasionati de telefoanele inteligente, care sunt nelipsite din buzunarele adolescentilor, adultilor si nu numai.
Pentru a determina care sunt cele mai asteptate telefoane de Black Friday 2014 de catre romani, am apelat la datele oficiale din Google Trends.
Dupa cum v-am sfatuit cu fiecare ocazie, este bine sa faceti documentarea din timp asupra produselor pe care doriti sa le cumparati de Black Friday. Putem presupune ca multe din cautarile pe internet vizeaza caracteristici tehnice ale telefoanelor mobile, informatii despre software, dar si despre preturi sau reduceri. La urma urmei, aproape orice persoana isi doreste un dispozitiv mobil cat mai bun, la un pret cat mai mic posibil.
Google Trends permite oricui sa vada nivelul de interes asupra unor subiecte de-a lungul unei perioade. In functie de numarul de cautari din Google, se pot realiza grafice comparative cu pana la 5 termeni de cautare, pe un anumit areal si pe un anumit interval de timp.
Subiectele alese de noi au fost smartphone-urile, tara – Romania, iar perioada a fost luna octombrie 2014. Iata care sunt rezultatele!
10. HTC One (M7)
Introdus la inceputul anului 2013, HTC One (M7) a devenit modelul de top al producatorului taiwanez. Vine la pachet cu o serie de specificatii interesante, cum ar fi un procesor quad-core, 2 GB RAM, ecran de 4,7 inch full HD si o pereche de difuzoare stereo.
Cu toate acestea, cea mai apreciata trasatura a smartphone-ului a fost designul inedit. A fost descris ca un telefon frumos, construit din materiale foarte placute la atingere, ceea ce l-au facut foarte popular printre romani.
In pofida „varstei” sale, HTC One mai poate fi gasit la magazinele din Romania la un pret mediu de 1.800 de lei.
Black Friday 2014 este o sansa perfecta pentru magazine de a „scapa” de ultimele unitati ale acestui dispozitiv, asa ca nu ar fi surprinzator ca acest model sa beneficieze de reduceri cel putin interesante.
9. Allview X2 Soul
O aparitie surprinzatoare in topul nostru vine chiar de la un producator local: Allview. Modelul X2 Soul a fost lansat in primavara anului 2014, cu specificatii care pot concura cu orice „flagship” al unui producator premium.
Allview X2 Soul vine la pachet cu ecran Super AMOLED full HD de 5 inch, procesor octa-core cu o frecventa de 1,7 GHz, camera principala de 13 megapixeli, camera frontala de 5 megapixeli, 2 GB RAM si memorie interna de 16 GB.
In prezent, cel mai bun pret al sau este situat in jurul a 1.260 de lei, in timp ce majoritatea comerciantilor il vand pentru aproximativ 1.400 de lei.
8. iPhone 5
Primul model care nu ruleaza sistemul de operare Android vine chiar de la principalul rival al lui Google pe piata smartphone-urilor: Apple. Poate ca a implinit 2 ani, insa iPhone 5 ramane in topul preferintelor romanilor.
iPhone 5 a fost lansat in septembrie 2012 si a adus schimbari majore comparativ cu predecesorul sau, iPhone 4s. Imbunatatirile constau intr-un display mai mare ca marime, dar si ca rezolutie, procesor mai rapid si suport pentru retele 4G / LTE.
Comparativ cu alte marci de pe piata, telefoanele de la Apple sunt recunoscute pentru faptul ca isi pastreaza mai bine valoarea in timp. Cel mai mic pret al acestui model in varianta de 16 GB este situat undeva la 1.800 de lei, in timp ce pretul mediu se situeaza in jurul a 1.950 de lei.
Fiind un telefon mai vechi, ar trebui sa ne asteptam la reduceri ceva mai mari de Black Friday 2014. Pe de alta parte, stocurile ramase pentru acest model probabil sunt destul de mici.
7. LG G3
Revenim in curtea sistemului de operare Android si gasim aici smartphone-ul LG G3. Este modelul de top al producatorului sud-coreean si putem spune ca este unul dintre cel mai bine dotate modele din topul nostru.
LG G3 vine la pachet cu un ecran generos de 5,5 inch, cu o rezolutie de 2560 x 1440 de pixeli, procesor quad-core de 2,5 GHz, memorie RAM de 2 GB sau 3 GB (in functie de versiune), baterie de 3.000 de miliamperi (mAh) cu reincarcare wireless, camera de 13 megapixeli cu stabilizare optica si tehnologie autofocus cu infrarosu.
Desi este extrem de bine echipat, putem spune ca pretul sau este destul de bun. Cel mai mic pret intalnit pe piata din Romania este de aproximativ de 2.050 de lei, in timp ce pretul mediu se invarte in jurul valorii de 2.200 de lei. In plus, nu ne-ar mira sa il vedem la reducere in Vinerea Neagra 2014!
6. Nexus 6
Locul 6 in topul cautarilor romanilor ii revine lui Nexus 6, totodata si cel mai nou model de pe lista, fiind lansat doar acum cateva zile in cateva tari. Smartphone-ul dezvoltat de Google si produs de Motorola este succesorul lui Nexus 5 produs de catre LG.
Telefonul Nexus 6 vine la pachet cu procesor quad-core de 2,7 GHz, memorie interna de minimum 32 GB, 3 GB RAM, ecran AMOLED de 5,96 inch cu rezolutie de 2560 x 1440 de pixeli, camera de 13 megapixeli cu stabilizare optica, o baterie de 3.220 miliamperi (mAh) si tehnologie Qualcomm Quick Charge 2.0, care ofera 6 ore de baterie in doar 15 minute de incarcare.
Acest telefon ruleaza versiunea Android 5.0 Lollipop, insa nu este disponibil in Romania in acest moment. Este posibil sa fie lansat pana de Black Friday 2014, dar sunt sanse mici ca Nexus 6 sa fie disponibil la pret redus. Probabil numarul mare de cautari pentru acest model este justificat atat de introducerea sa iminenta pe piata locala, cat si de succesul predecesorului sau, Nexus 5.
5. HTC One M8
Ajunsi in partea superioara a clasamentului, suntem intampinati de HTC One M8, lansat in martie 2014. M8 reprezinta urmasul modelului HTC One M7.
Lista de specificatii este destul de similara cu cea a predecesorului sau, inclusiv designul, care este aproape identic cu cel al modelului M7.
In prezent, smartphone-ul are un pret mediu de 2.400 de lei, dar cel mai mic pret al sau este situat in jurul pragului de 2.100 de lei.
4. Samsung Galaxy S5
Era de asteptat ca la un moment dat sa apara in top si cel mai popular vanzator de smartphone-uri din lume. Samsung vinde la nivel mondial zeci de milioane de unitati pe trimestru, avand cea mai mare cota de piata in aceasta categorie.
Introdus la inceputul anului 2014, Samsung Galaxy S5 ofera un procesor octa-core, display de 5,1 inch Super AMOLED cu rezolutie full HD, baterie de 2.800 miliamperi (mAh), camera de 16 megapixeli cu inregistrare video la rezolutie 4K, 2 GB RAM si o functie de monitorizare a ritmului cardiac, printre altele.
Galaxy S5 este un smartphone foarte bine dotat, dar vanzarile destul de scazute pe termen lung au coborat pretul sau undeva la 1.900 de lei la magazine mai putin cunoscute din Romania.
Retailerii mai populari printre romani il vand undeva la 2.200-2.300 de lei, dar ne asteptam ca ofertele de Black Friday 2014 pentru acest model sa determine o scadere a pretului sub pragul de 2.000 de lei.
3. iPhone 5s
Am ajuns in top 3! Ne intoarcem la Apple si la smartphone-urile iOS prin intermediul modelului iPhone 5s. Lansat in septembrie 2013, „5s” este inlocuitorul modelului „5” si ofera cateva schimbari interesante fata de predecesorul sau.
iPhone 5s se poate lauda cu faptul ca are primul procesor bazat pe arhitectura de 64 de biti. De asemenea, celebrul buton din partea frontala a tuturor iPhone-urile are acum un cititor de amprente, care poate fi folosit la deblocarea telefonului, alaturi de multe alte utilizari.
Atunci cand s-a lansat, a doborat recordurile de vanzare a smartphone-urilor Apple. 5s continua sa fie o alegere populara printre romani, desi pretul minim sta undeva sub 2.220 de lei, iar pretul mediu undeva la 2.500 de lei.
Unul din marii retaileri electroIT din Romania l-a oferit chiar la pretul de 2.000 de lei in cadrul unui eveniment promotional de doar cateva ore in decursul lunii octombrie, insa stocurile s-au epuizat in doar cateva minute.
Estimam ca reducerile la telefoane de Black Friday 2014 vor include si acest model, care ar putea costa undeva sub 2.000 de lei. Insa fiti siguri ca la un pret bun, 5s se va vinde extrem de bine, iar stocurile se vor epuiza rapid.
2. Samsung Galaxy S4
La prima vedere, popularitatea unui model mai vechi comparativ cu un model mai nou poate fi surprinzatoare, insa este adevarat: Samsung Galaxy S4 este mai cautat de catre romani decat inlocuitorul sau!
Samsung Galaxy S5 a doborat recordurile de vanzare din prima zi, prima saptamana si din prima luna stabilite de modelul S4. Cu toate acestea, vanzarile au scazut vertiginos la o luna de la lansare si, per total, S4 ramane mai bine vandut decat S5.
Motivele invocate de catre experti sunt imbunataririle relativ reduse ca numar si ca importanta, care au facut ca S5 sa nu „merite” pentru multi efortul financiar mai insemnat. Astfel, multi cumparatori au ales S4 in detrimentul succesorului sau.
Popularitatea lui Samsung Galaxy S4 este datorata in mare parte si pretului scazut. Cel mai mic pret se situeaza undeva sub 1.400 de lei, in timp ce ofertele medii sunt in jur de 1.600 de lei.
Trebuie mentionat ca exista o varianta mai noua de Samsung Galaxy S4: cea numita „Value Edition” (cod i9515), care a fost lansata anul acesta, dar care, in afara de sistemul de operare mai nou (KitKat 4.4.2), nu are specificatii diferite fata de varianta initiala, lansata in 2013 (nume de cod i9505). Pe de alta parte, inclusiv varianta i9505 accepta upgrade-ul sistemului de operare Android la versiunea KitKat, astfel incat va recomandam sa cumparati varianta pe care o gasiti la cel mai bun pret.
Galaxy S3 a avut oferte bune anul trecut de Black Friday, tocmai de aceea ne asteptam ca si S4 sa fie acum una dintre atractiile evenimentului de reduceri. Nu ne-ar mira ca pretul Samsung Galaxy S4 sa scada sub pragul de 1.300 de lei pe 21 noiembrie, asa ca putem spune ca merita sa fiti cu ochii pe acest telefon de Black Friday 2014!
1. iPhone 6
Am ajuns la momentul mult asteptat! Surprinzator? Noi credem ca nu! Daca ar fi sa ne luam dupa modelele individuale, iPhone-urile au fost intodeauna pe primele pozitii ca vanzari, deci este normal ca iPhone 6 sa fie in topul celor mai cautate telefoane inainte de Black Friday 2014.
Cumparatorii de iPhone 6 se pot bucura de un ecran de 4,7 inch cu o rezolutie de 1344 x 750 de pixeli, camera de 8 megapixeli, baterie de 1.810 miliamperi (mAh), 1GB RAM, memorie interna de minimum 16 GB, procesor dual-core de 64 de biti si suport NFC (functie deja populara pe telefoanele Android si Windows Phone, dar disponibila in premiera pe un iPhone).
In urma cu doar cateva zile, pretul minim al acest model era situat undeva sub 3.300 de lei, iar pretul mediu statea intre 3.500 si 3.600 de lei. In scurt timp, pretul minim a scazut la 3.100 de lei, iar pretul mediu la 3.300 de lei.
Cu toate acestea, este un smartphone nou, iar modelele iOS isi conserva relativ bine pretul in timp. Acest lucru inseamna ca reducerile la acest model nu vor fi foarte mari, asa ca nu ar trebui sa ne asteptam ca pretul sau sa coboare prea mult sub pragul de 3.000 de lei pe 21 noiembrie 2014.
Acestea sunt cele mai cautate smartphone-uri pe internet in luna octombrie 2014 in Romania. Bineinteles, reducerile de Black Friday 2014 pot schimba pozitiile in topul preferintelor cumparatorilor – o oferta foarte buna la un model il poate propulsa in topul vanzarilor.
Care este smartphone-ul la care dvs. asteptati reduceri de Black Friday 2014?
Lasă un răspuns